Pe la sfarsitul primaverii lui 2009 realizam ca trecusera cateva luni bune de cand eu munceam crezand ca s-au scurs zile. Intotdeauna am muncit cu placere (iar atunci cand drumul dinspre pat spre job a devenit un chin am plecat), dar anul asta am exagerat. A fost primul an in care mi-am luat concediu nu fortata de regulamente interne sau sefi, ci pentru ca aveam nevoie. Spre finalul lui noiembrie am putut sa vad clar ca nu oboseala fizica e de vina sau implicarea prea mare (asa cum avertizeaza unii traineri), ci nepotrivirea. Nevoita sa aleg intre respectul de sine si compromis aparent nesemnificativ, am renuntat la un mediu in care, imi pare rau sa spun, dar cuprins de romanitate, nu ar mai fi putut sa imi ofere satisfactii profesionale. Mi-a oferit insa mii de oportunitati de a cunoaste oameni frumosi iar cateva sute nu au trecut pe langa mine. An foarte bogat din punctul asta de vedere.
S-au facut 13 luni de cand locuiesc in acelasi loc iar asta e un adevarat noroc pentru o nomada ca mine. Chiar si asa, linistita in spatiul privat, am citit mai putine carti ca in oricare alt an (dar le-am inceput sau rasfoit pe cele mai multe) si am baut cele mai mici cantitati de ceai. Cum naiba se face nu stiu. Probabil ca nu iti mai doresti asa de mult ceea ce ai deja. Dar, la final, am redescoperit indoit placerea de a asculta muzica. Nu stiu cum am putut sa traiesc fara in ultimul an jumate. Si apropo de ce iti face sufletul sa vibreze, ma mai si indragostisem de imi tremurau picioarele. Desi pentru putina vreme, asta a tinut loc de muzica in viata mea.
Cea mai mare realizare a fost totusi, faptul ca m-am regasit si m-am reapucat astfel de scris. Nu a fost numai meritul meu. Aparente situatii neplacute au dus la ceva foarte imbucurator (si am invatat sa dau aceasta intorsatura acolo unde se poate). Macro, faptul ca intr-o asa uuuuu urata si inspaimantatoare criza am avut puterea sa renunt la un job pe care il iubesc tare mult, dar pe care nu mi-l mai puteam face, ma duce cu gandul la vorbele lui Dobro: daca in criza nu ai cojones atunci cand? Adevarul e ca pe la inceputul anului decisesem sa nu cred prea mult in criza asta si sa privesc cu optimism ceea ce ea poate aduce, deci nu am fost nicio clipa cuprinsa de teama, ci doar de o atentie mai sporita. Sper ca 2010 sa fie totusi mai bun si nu pot spune ca ma despart cu regrete de 2009 
.
No comments:
Post a Comment